Cafeaua costase 15 lei și se răcise încă de la ora nouă dimineața. Maia își ținea telefonul proptit de geamul cofetăriei de pe strada Lipscani, urmărind transmisiunea live de la Muzeul Național de Artă cu sonorul pe mut. Pe ecran, o pânză albă cădea de pe un șevalet. Acolo era logo-ul ei. Linia turcoaz a râului. Cei trei brazi desenați de mână. Cuvântul CASCADA în fontul personalizat la care muncise unsprezece nopți. Descrierea spunea: *Suntem mândri să prezentăm identitatea noastră de brand, concepută de Kessler Creative.*
Designul ei. Râul ei. Turcoazul ei. Și numele Danei Kessler pe el.
Maia puse telefonul cu fața în jos. Ecranul lăsă un pătrat cald pe masa lipicioasă. Afară, ploaia de octombrie brăzda geamul, transformând tramvaiul 21 într-o pată verde cu alb.
Demisionase de la Kessler Creative în ianuarie. Șase ani în care Dana îi furase meritele, șase ani în care Maia stătea până noaptea și o privea pe Dana primind premii cu același surâs strâmb. În martie, Trofeul Cascada lansase o cerere de oferte. Maia aplicase ca independentă. Trimisese un deck, trei variante de logo, un PDF cu numele ei pe fiecare pagină. În iunie, directorul turneului îi scrisese: *Am ales o agenție cu mai multă capacitate.* Maia ștersese e-mailul. Acum știa care agenție.
Problema era că știa exact cum se petrecuse furtul. Laptopul ei de serviciu fusese setat să facă backup unui folder personal pe drive-ul comun al agenției. Crezuse că-l ștersese când plecase. Nu-l ștersese. Dana găsise fișierele. Dana le trimisese. Dana câștigase contractul și sponsorizarea principală cu Apa Minerală Bucovina și tot circul care venea cu ea.
În noaptea aceea, în apartamentul ei de pe Calea Dorobanților, Maia stătea pe gresia din bucătărie cu un dosar maro deschis lângă ea. Pisica ei cu un ochi, Lună, o privea de pe pervaz, cu coada zvâcnind la ploaie. Verifică fiecare fișier. Depunerea Kessler, descărcată de pe pagina publică a turneului cu "agenția selectată", avea data creării 14 martie. PDF-ul ei final era datat 27 martie. Treisprezece zile între schița pe care o furase Dana și varianta pe care Maia o prezentase de fapt.
Diferența era la al treilea brad. În fișierul furat din 14 martie, ramura de jos a bradului atingea râul. Maia corectase asta înainte de prezentarea finală din 27 martie. Logo-ul dezvăluit avea ramura care atingea râul.
Îi scrise Danei un singur e-mail: *Scoate-ți numele de pe el înainte de gala din 24 octombrie, altfel fac totul public.* Niciun răspuns. Scrise un alt e-mail turneului. Un coordonator junior pe nume Cosmin îi spuse că contractul de sponsorizare urma să fie semnat chiar în noaptea aceea, blocat, șaptezeci și cinci de mii de lei doar pentru taxa de design.
Șaptezeci și cinci de mii. Maia pronunță suma cu voce tare în bucătăria goală. Pisica dădu din ureche.
Sună de trei ori la biroul turneului. De fiecare dată, telefonul sună și trecu pe mesagerie vocală. La a treia încercare, lăsă un mesaj pentru Roxana Oprea, directoarea turneului. Vocea ei suna seacă. "Roxana, sunt Maia Ene. Logo-ul Cascada. Ne-am cunoscut în aprilie. Am fișierele originale cu marcaj de timp. Am depunerea Kessler cu data de 14 martie. Am e-mailul pe care ți l-am trimis pe 27 martie. Sună-mă."
Roxana nu o sună înapoi.
Maia se duse la birourile Kessler Creative, în Herăstrău. Două etaje de sticlă și eucalipt în ghivece. Dana stătea în spatele unui birou alb care parcă era dintr-un lounge de aeroport. Nu-i oferi un loc.
"Erai pe statul de plată când ai făcut explorările acelea," spuse Dana. "Drive-ul comun e proprietatea companiei. Demonstrează contrariul."
Maia deschise dosarul și puse două coli unele lângă altele pe birou. "Asta e datată 14 martie. Asta, 27 martie. Ramura atinge râul în varianta ta. Eu am corectat-o înainte de prezentare. Tu ai depus-o pe cea stricată."
Dana se lăsă pe spate. Scaunul nu scârțâi. "Nu ești prima designeră care pretinde ceva. Nu vei fi ultima."
"Nu-ți cer o slujbă, Dana."
"Știu exact ce-mi ceri." Dana își puse telefonul în poșetă. "Angajează un avocat. Eu am trei."
Maia nu mai zise nimic. Își luă printurile, le îndoi în două și plecă. Afară, ploaia se mai domolise. Stătu pe bulevardul Aviatorilor un minut întreg, privind un tramvai zdrăngănind spre lac, și apoi se decise.
Pe 24 octombrie, Maia luă tramvaiul 21 spre muzeu. Își cumpărase o rochie neagră dintr-un second-hand de pe Calea Victoriei cu optzeci de lei și mai dăduse cincizeci ca s-o strâmteze la talie. În poșetă, dosarul maro. Înăuntru, copii printate ale fișierului din 14 martie, ale fișierului din 27 martie, e-mailul cu marcaj de timp, depunerea publică a Kesslerilor. Și un set de hârtii pregătite de o avocată din Brașov: o plângere pentru drepturi de autor. Suma de la final: 320.000 de lei daune plus cheltuielile de judecată. Avocata îi spusese că vor depune plângerea la Tribunalul București luni dimineață, în orice caz. Decizia de a o notifica pe Dana în persoană era a Maiei.
Gala umplea sala de sculptură a muzeului. Chelnerii cărau tăvi cu șampanie. Un cvartet de coarde cânta ceva vioi. Maia trecu pe lângă masa de înregistrare fără să se oprească. Nimeni nu verifica numele.
O găsi pe Roxana Oprea la bar, vorbind cu un bărbat într-un costum bleumarin. Roxana o văzu pe Maia și spuse: "Nu facem asta aici."
"Ce anume?" Maia puse dosarul pe bar. "Ți-am scris. Te-am sunat. Ți-am lăsat un mesaj."
Roxana nu deschise dosarul. "Doamnă Ene, consiliul a selectat un furnizor. Există o procedură."
"Există o procedură și pentru munca furată. Începe cu tine privind aceste două pagini."
Deschise ea însăși dosarul. Puse cele două logo-uri unul lângă altul pe bar, lângă un pahar pe jumătate plin cu ceva de culoarea chihlimbarului. "Acesta e datat 14 martie. Acesta, 27 martie. Același design. Kessler a depus-o pe prima. Eu am prezentat-o pe a doua. Ea n-a avut niciodată acces la al doilea fișier."
Mâna Roxanei plana peste pagini. Luă printul din 14 martie și-l ridică la lumină. Apoi îl puse jos. "Cine ți-a dat astea?"
"Pagina publică a turneului vostru are fișierul Kessler pe ea. Poate ar trebui să-i spui lui Cosmin asta."
Fălcile Roxanei se încordară o clipă. Își luă poșeta de pe bar și se îndreptă spre scenă, unde un ecran lumina logo-ul Cascada.
Maia o urmă. Cvartetul de coarde atinse o notă înaltă. Luminile se stinseră.
Dana era deja la pupitru, ajustând un microfon. Roxana ajunse prima la ea, se aplecă și-i spuse ceva prea încet ca să se audă în sală. Fața Danei nu se schimbă. Totuși, dădu un ciocănit în microfon.
"Bună seara," spuse Dana. "Sunt încântată să vă povestesc despre brand."
Maia ieși pe scenă. Nu pe trepte — se ridică din lateral, trecu pe lângă o șnur de catifea, și se îndreptă spre pupitru în timp ce sala încă se liniștea. Își întinse mâna în poșetă. Bărbatul care stătuse în primul rând — executorul judecătoresc într-un costum gri — se ridică și se îndreptă spre scenă ca și cum ar fi fost repetat. Pentru că fusese.
Maia îi dădu dosarul. El îl deschise, scoase paginile de sus și se îndreptă spre Dana.
"Dana Kessler," spuse el, "ați fost notificată oficial."
Dana nu touchă hârtiile la început. Executorul le puse pe pupitru în fața ei. Prima pagină era cu fața spre public. Logo-ul umplea ecranul din spatele ei — râu turcoaz, trei brazi, ramura atingând apa.
Cineva din spate chicoti nervos.
Executorul spuse: "Este o plângere pentru infracțiune de drept de autor, depusă la Tribunalul București."
Ecranul se stinse. Nu logo-ul care se stingea gradual — se întrerupse brusc, înlocuit de un slide albastru care spunea *Dificultăți tehnice*. Sunetul plesni. Cvartetul se opri.
Roxana se îndreptă spre microfon. "Suspendăm restul programului," spuse ea. "Vă invităm la bar."
Dana stătea la pupitru cu hârtiile în mână. Nu se uită la Maia. Citea prima pagină, cea cu suma în lei. Cu cealaltă mână se ținea de marginea pupitrului atât de tare că i se albiseră încheieturile.
Maia se întoarse și plecă prin mulțime. Oamenii se dădeau la o parte fără să fie rugați. La vestiar, își recuperă o jachetă neagră pentru care plătise zece lei la păstrat. Dădu bacșiș cinci lei garderobierei.
Afară, ploaia reîncepuse. Stătu sub copertina muzeului și-și scoase telefonul. Contul oficial al turneului postase deja: *Am retras anunțul de branding în vederea unei analize interne.* Postarea avea deja șaptesprezece comentarii în trei minute.
Își puse telefonul la loc. Își luă un bilet de metrou de 5 lei prin aplicație și se urcă în vagonul spre Dristor. Era aproape gol. Se așeză la fereastră, cu dosarul în poală, și privi orașul alunecând în spate. Undeva, dincolo de lac, o firmă de neon licărea prin ploaie.
Acasă, Lună o aștepta pe pervaz, cu un ochi reflectând lumina felinarului de stradă.
Procesul se depuse luni. Turneul retrase sponsorizarea. Kessler Creative dădu un comunicat. Maia nu citi niciun rând din el. Petrecu dimineața de marți la birou, refăcând al treilea brad pentru un client nou, cu ramura separată curat de râu la patru milimetri distanță.
