În 1994, într-un bloc din Brașov, pe strada Zorilor, Dan Costiniu a rămas singur cu doi copii și cu o
„Ce bucătărie superbă. Mama o să fie încântată să se mute aici.” Roxana spunea asta stând la insula mea
רינה כהן מנתה קילומטרים לא במד המרחק, אלא על האצבעות — ארבע שעות וארבעים דקות, אם לא היו פקקים בכניסה לבאר שבע.
רבקה עמדה במטבח שלה בחיפה, שתי ידיה שקועות בקערת בצק שלא הפסיקה לגבל כבר עשר דקות, הרבה יותר ממה שהמתכון דרש.
Mă cheamă Radu Cocoș, am douăzeci și șapte de ani și în vara aceea lucram ca livrator pentru o pizzerie
Lucrez de nouă ani la ghișeul de programări al unei clinici private de pe strada Frumoasă, din Ploiești
Mă cheamă Sandu Bălănescu și am cincizeci și trei de ani. Lucrez la o firmă de contabilitate din Craiova
אני זה שנשאר בפנים. תפתחו את הדלת, תבינו את זה קודם. קוראים לי איתמר, בן שלושים ואחת, ואני עובד בתחזוקה
Trabajo cortando el pasto y arreglando jardines en Whittier desde hace nueve años, y la casa de doña
Marisol Reyes llevaba dos cubetas de agua cuando escuchó las pisadas. Eran las seis y media de la tarde