Eu locuiesc la marginea satului de nouă ani, în casa de lângă podul de lemn, și tot ce văd de acolo, în cele din urmă, ajunge la mine pe scaunul din fața magazinului sătesc. Așa am aflat și povestea asta — nu chiar de la cine trebuia, ci de la Nea Vasile, care are stupii la pădure și mereu are ceva de zis despre toate.
Marina Coșeru avea patruzeci și trei de ani și trei copii acasă, iar bărbatul ei lucra la un depozit din Oradea, venea doar sâmbăta. În ziua aia, o joi de la sfârșitul lui septembrie, luase cele două găleți vechi din tablă și plecase la izvorul de sub Dealul Măgurii, pentru că fântâna din curte secase de vreo două săptămâni. Eu tocmai închideam magazinul, era pe la șase și un sfert, iar la televizorul din birt trecea vremea de la Antena 1 — anunțau ploaie pentru vineri, dar joi era senin, cu aerul acela rece de toamnă care miroase a fum de la primele focuri aprinse prin curți.
Marina mergea pe poteca dintre fagi, cu gălețile pline atârnând de brațe, când a auzit ceva trosnind în spatele ei. Mi-a povestit mai târziu, cu mâinile strânse pe cana de ceai, cum a numărat în minte — unu, doi, trei pași — și cum, la al patrulea, s-a întors și l-a văzut. Un lup mare, cenușiu, cu ochii galbeni fixați drept pe ea, venind hotărât pe cărare, la vreo cincisprezece metri.
A lăsat gălețile jos. Apa s-a vărsat peste rădăcinile scoase din pământ, iar zgomotul metalului lovind piatra a răsunat ciudat de tare în liniștea aia. S-a dat un pas înapoi, apoi încă unul, dar potecă era îngustă, cu prăpastia spre pârâu pe o parte. Lupul nu se grăbea. Mergea drept, cu botul lăsat puțin în jos, mârâind rar, ca și cum ar fi cântărit fiecare pas.
Ea zice că nu s-a rugat cu vorbe, doar a văzut în cap fața celor trei copii — pe Denisa care avea temă la matematică neterminată pe masă, pe gemenii ăia doi care nu se despart niciodată — și că-n momentul ăla a crezut sincer că acolo se termină totul. Lupul s-a apropiat atât de aproape încât i-a simțit răsuflarea pe obraz, fierbinte și grea, mirosind a pădure.
Și-atunci l-a văzut și pe celălalt.
Din tufișurile de deasupra potecii a coborât un al doilea lup, mai mic, cu blana zburlită și un picior sucit sub el — probabil căzuse sau fusese prins într-un laț de-al braconierilor de prin partea locului, de-ăia care mai pun capcane deși e interzis cu lege. Lupul cel mare s-a răsucit spre puiul rănit, l-a împins ușor cu botul spre potecă, apoi s-a uitat înapoi la Marina și a scos un sunet ascuțit, aproape ca un lătrat.
Vecinii au auzit-o țipând de la vreo trei sute de metri — Ionel Dobrean și nevastă-sa tocmai veneau de la stână și au fugit spre pârâu crezând ce e mai rău. Când au ajuns, au găsit-o pe Marina lipită de-un fag, cu mâinile tremurând, iar lupul cel mare stătea la câțiva metri, între ea și pui, fără să se apropie de nimeni. N-a atacat pe nimeni. A stat acolo, a mai privit-o o dată pe Marina, apoi s-a retras în pădure, ducând puiul cu el, șchiopătând amândoi printre ferigi până au dispărut.
De atunci povestea s-a dus prin tot satul, fiecare o mai umflă câte puțin — unii zic că lupul a mușcat laba puiului ca să-l scoată din laț chiar în fața ei, alții zic că era doar o lupoaică bătrână care voia apă din pârâu. Eu știu doar ce mi-a spus Marina, de câteva ori, mereu la fel: că animalul n-a venit după ea, ci după copilul lui, și că frica ei aproape că a costat-o mințile de pomană.
Ce știu sigur e altceva, și de asta îmi amintesc întâmplarea și acum. A doua zi de dimineață, Marina s-a dus la primărie și a depus o reclamație scrisă către ocolul silvic din Oradea, cerând control pe traseul dintre sat și izvor pentru capcane ilegale. A dus și o poză făcută cu telefonul — piciorul lupoaicei, urma de sârmă ruginită încă vizibilă pe iarbă lângă potecă, unde căzuse laba puiului. Peste trei săptămâni au venit doi oameni de la ocol, au ridicat șase capcane de pe traseu și au dat amendă unui om din sat pe care toți îl bănuiau demult.
Eu am văzut hârtia aia de la primărie, pentru că am fost martoră când Marina a semnat-o — a scris data, 29 septembrie, cu un pix împrumutat de la mine de pe tejghea, și mâna nu-i mai tremura deloc.
