„Scuipă imediat, Andrei, te omoară femeia asta!" Zgomotul scaunului tras brusc de Marta Ionescu a făcut pe toți cei de la masă să sară de pe locuri. Pulpa de rață glazurată, la care Oana trudise aproape toată ziua, s-a prăbușit cu un zgomot sec în fundul coșului de gunoi, chiar sub privirile oaspeților îngroziți. Oana a lăsat tacticos tigaia din mână. Nu era grijă pentru sănătatea cuiva. Era o execuție publică, pregătită cu mult înainte.
Marta, mama soțului ei, și-a dus palma la piept și a plimbat o privire plină de jale peste toți cei adunați, zăbovind asupra lui Andrei Munteanu. Unchiul lui Costin, soțul Oanei, un om influent și extrem de meticulos, venise tocmai din Cluj-Napoca la Costin și Oana în Pipera, București, nu pentru o simplă cină de familie. De decizia lui finală depindea dacă firma de construcții a lui Costin va obține contractul de subcontractare la ridicarea unui complex rezidențial, un proiect de vreo trei sute de mii de euro.
Era ora șapte seara. Andrei Munteanu tocmai dusese la gură o bucățică de rață din farfuria lui, mestecase o clipă și o scuipase direct în șervet, cu o grimasă.
— Ți-am zis eu, Costine, nu poți da pe mâna unei femei care nu știe să gătească nici cele mai simple lucruri, se jelea soacra, ignorând-o ostentativ pe noră. Amar, acru de nu se mai poate, duhnește a oțet de la un kilometru! Săracul Andrei, el are stomacul sensibil, lui îi este categoric interzis așa ceva. Of, Oana, cum poți fi așa iresponsabilă cu o masă de sărbătoare? Las' că soțul tău tace, dar pe oaspeți de ce să-i pedepsești?
Costin se uita derutat de la mama lui la soție, degetele i se strângeau nervos pe șervet. Pentru el seara asta era șansa de a scăpa firma din impas, și acum șansa aceea se transforma rapid în scrum. Andrei Munteanu a îndepărtat cu dezgust farfuria și s-a încruntat.
Oana a tăcut o clipă, apoi și-a șters palmele de șorț, de două ori, apăsat, ca să-și pună gândurile în ordine. Sosul de afine cu care stropise carnea îl gustase personal cu cinci minute înainte de servire, din aceeași oală, și era perfect. Marta se învârtise pe lângă aragaz toată seara, chipurile ajutând la tăiat verdețuri, exact cât timp Oana se dusese în hol să întâmpine niște nepoți.
— Mamă, poate ți s-a părut? a îndrăznit Costin, încercând să salveze seara. Oana gătește mereu excelent.
— Mi s-a părut?! s-a răsucit Marta spre el. Gustă și tu farfuria lui Andrei! E esență pură acolo! Ori a greșit proporțiile, ori a vrut să ne facă de râs pe toți față de unchiul tău.
— Doamnă Marta, dumneavoastră ați stat toată seara lângă aragaz, a spus Oana, luând telefonul de pe bufet. Am montat o cameră în bucătărie de șase luni, de când cățelul lui Costin a ros două cabluri. N-am verificat-o până acum. Hai să o verificăm împreună.
A proiectat înregistrarea pe televizorul din sufragerie. Pe imagini se vedea data din colț, ora 18:42. Marta, aplecată peste cratița cu sos, scotea din buzunarul vestonului gri o sticluță mică, de cele în care fiul ei ținea de obicei picături pentru ochi, și-i vărsa conținutul direct în sos, amestecând apăsat cu lingura de lemn, de trei ori, în timp ce se uita peste umăr spre ușa bucătăriei.
— Asta e cratița din care a mâncat Andrei, a spus Oana. Ați turnat-o chiar dumneavoastră în farfuria lui, acolo, la masă, acum zece minute. Eu am stat în hol.
S-a lăsat o liniște deplină. Marta și-a dus mâna la gură, apoi a lăsat-o jos, fără să găsească nimic de spus.
Andrei Munteanu și-a ridicat ochii spre sora lui.
— Marta, e adevărat? a întrebat el cu voce grea. Ai montat tot circul ăsta cu mâncarea ca să o faci de râs pe noră, chiar sub ochii mei, știind de ce ne-am adunat aici?
— Andrei, dar tu crezi fetișcana asta?! s-a smiorcăit soacra, cu vocea tremurând. Ea inventează totul! Costine, spune-i tu! Mă bârfește de față cu familia!
Costin stătea cu capul plecat. Știa cât de dificil era caracterul mamei lui, nevoia ei permanentă de control și antipatia pe care o nutrea față de Oana, pe care o considera "nu suficient de bună" pentru familia lor. Dar una era să asculte critici la telefon și alta era să fie martor la o proastă intenționată care aproape că stricase niște negocieri de trei sute de mii de euro.
— Mamă, gata, a spus el. Am văzut și eu înregistrarea. Te-am rugat să nu te amesteci în bucătărie.
— A, deci așa?! Marta a trecut la atac, dându-și seama că-și pierde fața în fața fratelui ei. Împotriva mamei te dai? Pentru ea? Eu m-am chinuit toată viața pentru tine, și tu ești gata să mă faci de râs pentru o bucată de carne?! Dacă n-aș fi ajutat eu la început, n-ai fi ajuns nicăieri!
Andrei Munteanu s-a ridicat de la masă, și-a împăturit cu grijă șervetul murdar de rață scuipată și l-a pus lângă farfurie.
— Despre contract vorbim mâine, la birou, Costin. Războaie de genul ăsta la bucătărie fac rău afacerilor.
Marta și-a înșfăcat poșeta și, fără o vorbă, a ieșit din apartament, trântind ușa cu putere.
În săptămânile care au urmat, Marta a încercat de câteva ori să repare lucrurile cu telefoane neanunțate, cu mesaje în care se plângea de nedreptate. Costin nu a cedat. A pus lucrurile clar: mama lui nu mai avea acces la cheile de rezervă ale apartamentului, iar vizitele se stabileau dinainte, telefonic, cu acordul Oanei.
De Paște, Marta a venit la masă cu mâinile goale. S-a așezat la marginea mesei și n-a mai pus piciorul în bucătărie toată seara, urmărind-o pe Oana cum umple singură farfuriile, una câte una, de la un capăt la altul al mesei.
