Soțul meu mi-a planificat prima de vacanță cu trei zile înainte ca banii să intre pe card. A făcut-o cu o siguranță de administrator de bloc care împarte fondul de reparații: ca și cum ar fi semnat bugetul de stat, nu și-ar fi băgat nasul în portofelul meu.
Acum un an, Cristian era alt om. Planificam concedii împreună, puneam bani la comun, nu ne uitam unul în farfuria celuilalt. Dar de când l-au făcut șef adjunct la departamentul de logistică, i-a crescut o coroană invizibilă. Iar mama lui, Maria, și sora lui, Dana, i-o lustruiesc zilnic.
În ultimele luni, Cristian a început să-mi controleze cheltuielile. Se uita peste umărul meu când deschideam aplicația de la bancă. Mă întreba cât am dat pe piață la mâncare. El, care înainte nici nu știa parola de la cardul meu.
Deci, stăteam în bucătăria noastră din Iași, pe strada Sarmizegetusa, într-o seară de mai. Pe fereastra deschisă intra miros de liliac și de asfalt încins. Jos, în curte, câinele vecinului de la parter lătra la pisicile din tei. Tocmai pusesem pe masă tava cu ceafă de porc la cuptor, cu ciuperci și smântână. Mirosea așa de bine, încât vecinii de pe palier băteau în țeavă.
La masă stăteau trei oameni: Cristian, mama lui și sora lui, Dana. Dana venise „în vizită”, adică la mâncare.
— Andreea, ești o minune, a oftat Maria, ștergându-se la gură cu un șervețel. — Păcat că sănătatea mea e praf. Ieri mi-a urcat tensiunea la 18 cu 9. Am crezut că mor.
— Mamă, nu începe, a tăiat-o Cristian, punându-și în farfurie cea mai mare bucată de carne. — Am vorbit noi. Andreea, transferi tu banii sau îi scoți numerar?
Am înghețat cu prosopul în mână.
— Ce bani, Cristian?
— Prima ta și banii de concediu. Am stabilit. Mama are nevoie de băi la Băile Felix, la un hotel premium, cu masaj și hidroterapie. Iar din rest îi dăm Danei să schimbe geamurile la vila de la Durău. Că o trage curentul.
— Voi ați stabilit, nu eu. Eu, probabil, clipeam în momentul ăla.
Dana s-a înecat cu carnea și s-a holbat la mine:
— Andreea, ce-i cu tine? Cristian are niște probleme la muncă, i-au tăiat prima. Noi suntem o familie! Nu-ți pare rău pentru mama? Voi n-aveți copii, ce faceți cu atâția bani?
În familiile „strânse”, cuvântul „noi” înseamnă, de obicei, că plătești tu, iar alții conduc operațiunea.
Ei credeau că pot să mă preseze. Andreea cea comodă. Andreea cea calmă. Andreea care fuge de scandal. Credeau că dacă se năpustesc toți trei, asezonați cu mâncare bună și vinovăție, o să deschid aplicația de banking și o să dau banii.
Dar au uitat un detaliu tehnic. Unul mic și prost: că eu fusesem dimineață la bancă.
M-am așezat pe scaun, mi-am pus coatele pe masă și am scos din buzunarul șorțului un plic mototolit.
— Cristian, am zis cu voce calmă, — ce probleme ai la muncă?
El a rânjit, încrezător:
— Păi, ți-am zis, mi-au redus prima. E criză.
Am pus plicul lângă farfuria lui.
— Uite extrasul de cont. Mi l-a dat azi funcționara de la BRD, pentru că avem cont comun. Uită-te la data de ieri.
Cristian a deschis plicul cu degetele. Am văzut cum i se schimbă fața. Pe hârtie scria negru pe alb: „Salariu net: 8.400 lei, data 24.05”. Plus o primă de 3.000 lei.
— Asta… de unde ai scos-o? a bâiguit el.
— De la bancă. Tu ai salariul cu 40% mai mare decât al meu, plus primă. Deci nu există nicio criză. Există doar dorința ta de a face pe filantropul cu banii mei.
Maria a pus furculița jos, cu un zgomot metalic. Dana s-a făcut mică pe scaun.
— Andreea, stai, lasă-mă să explic, a zis Cristian, ridicându-se pe jumătate.
Dar eu deja luasem telefonul de pe masă. Am deschis aplicația de banking, am introdus parola, am căutat contul de economii pe care îl deschisesem cu o săptămână în urmă, pe numele meu. Am transferat cei 5.000 de lei din prima mea.
Telefonul a vibrat. Pe ecran a apărut: „Transfer realizat. Sold cont economii: 5.000 lei.”
Am întors ecranul spre el. Cristian s-a uitat la cifre, apoi la mine. Am văzut cum i se încleștează maxilarul.
— Ce-ai făcut? a zis el printre dinți. — Ai înnebunit?
— Nu. Am făcut inventarul. Prima mea rămâne a mea. Iar domnul cu dificultăți financiare are 8.400 lei pe card. Să-i plătească băile mamei sale.
M-am ridicat de la masă. Am strâns șervețelul și l-am pus lângă farfurie.
— Iar ție, Dana, îți recomand să-ți vinzi mașina aia din 2018, dacă tot n-ai bani de geamuri. Sau cere-i fratelui tău, care seamănă lefter.
Am luat geanta de pe cuier și cheile de la intrare. Maria a încercat să se ridice, dar scaunul a scârțâit și s-a oprit. Cristian a pornit după mine, dar s-a împiedicat de covor. Am deschis ușa.
— Andreea, stai! Unde pleci?
Nu m-am întors. Am ieșit pe palier, am tras ușa după mine. Am auzit-o închizându-se cu un clic sec.
Pe scara blocului mirosea a sarmale de la vecina de la etajul trei. Liftul era stricat, ca de obicei, așa că am coborât cele patru etaje pe jos. Când am ieșit din bloc, am sunat la taxi.
Așteptând la marginea trotuarului, am scos telefonul. Un mesaj de la Cristian: „Ești nebună, Andreea. Hai să vorbim.”
Am șters mesajul fără să-l citesc până la capăt. Apoi am deschis aplicația de banking. Soldul contului de economii: 5.000 lei. Am închis aplicația și am pus telefonul în geantă.
Taxiul a oprit. M-am urcat pe bancheta din spate și i-am dat adresa mamei mele. Pe drum, din mașină, am văzut în oglinda retrovizoare cum Cristian a ieșit în balcon și a strigat ceva după mine. Nu i-am auzit cuvintele.
Nu mai conta.
